Good Contents Are Everywhere, But Here, We Deliver The Best of The Best.Please Hold on!
Your address will show here +12 34 56 78
Agenție

13 septembrie 2018. 2 ani de Mavericks. 2 ani în care am crescut, ne-am dezvoltat, ne-am maturizat, am evoluat, ne-am schimbat și bucurat de performance media.

M-am tot gândit despre ce să scriu, cum să scriu, despre ce să vorbesc în acest articol. Ce aș putea să vă spun? Cifră de afaceri, număr de clienți, bugete gestionate, rată de conversie sau revenue? Nu cred, nu despre asta este vorba ci mai degrabă despre un sentiment de gratitudine și mulțumire pentru tot ceea ce s-a construit organic, pentru ecosistemul Mavericks.


După 2 ani în care am cunoscut sute de persoane și am discutat cu zeci de business-uri și am ținut prezentări pentru alte sute de persoane tot ceea ce rămâne este relația, conexiunea pe care o ai cu cei cu care vorbești. M-am conectat, emoționat, mi-a păsat și m-am consumat alături de oamenii cu care am intrat în contact în acești 2 ani și m-au învățat un lucru foarte important: consistența. Consistența este cea mai importantă resursă; o resursă pe care nu o primești din prima zi și pe care nu ai niciodată cu adevărat lângă tine. Ea există atât timp cât și tu îți asumi lupta și responsabilitatea alături de celălalt.


Cam asta s-a întâmplat în cei 2 ani. Am luptat, mi-am asumat responsabilități alături de din ce în ce mai mulți oameni și consecința a fost consistența a ceea ce facem. Consistența s-a construit alături de echipă. Alături de Andra care în doar 2 ani și-a câștigat dreptul de a coordona departamentul de specialiști, alături de Mădălina care pune suflet, uneori prea mult, în tot ceea ce face, alături de Alex cu care am reușit să construiesc fluxuri de lucru interne și programe de retenție a personalului, încep să construiesc alături de Dinu și Răzvan, două persoane complet antagonice dar care se înțeleg atât de bine împreună, alături de Mădălina cu care construim centralizări și scripturi, alături de Alexa care își dorește foarte mult consistență în performance media. Sunt 7 drumuri diferite pe care merg și eu alături de ei, drumuri care nu au o finalitate, cel puțin nu pentru moment, și ne bucurăm pentru asta. Construim împreună în fiecare zi ceva ce nu știm cum va arăta la final.


Consistența s-a construit alături de echipă dar cu ajutorul clienților. Clienți care și ei și-au arătat consistența în colaborarea cu noi și ne-au susținut. Le mulțumim celor 9 clienți din 49 câți avem în prezent care sunt și acum alături de noi din primele 3 luni de Mavericks. Arată consistență atât din partea noastră cât și din partea lor. Le mulțumim celorlalți 12 de clienți cu care avem o poveste de spus de mai bine de 1 an împreună și celorlalți clienți cu care abia acum începem să construim o relație pe termen lung.


Consistența vine în forme diferite și de multe ori se aprinde în urma unei simple discuții. Am avut multe discuții inițiale care s-au transformat în parteneriate pe termen lung cu agenții. Ca orice relație, începe timid și cu o promisiune pe care am încercat să o îndeplinim și chiar să livrăm mai mult decât cele promise. De multe ori am și reușit, fapt ce a dus la parteneriate pe termen lung unde consistența și lupta continuă reprezintă factori principali pentru care continuăm să dansăm împreună. La fel, parteneriatele cu persoane care au crezut în noi și ne-au recomandat fără să aștepte neapărat ceva în schimb valorează mai mult ca orice pentru noi. Și ne obligă la mai mult, mai bine, mereu.


Consistența este o consecință dar ea există și luptăm în fiecare zi pentru ea datorită prietenilor. Prieteni care sunt foarte mulți și care fiecare din ei ne-au susținut în felul lor. De la treziri la realitate și critici la felicitări și încurajări pe tot parcursul drumului. O parte importantă din ei au fost săptămâna trecută la petrecere și îi poți vedea în toată splendoarea lor în pozele făcute de alți prieteni buni ai noștri dar sunt mult mai mulți alături de noi. Cu și pentru ei construim consistența aceasta care fac ca mecanismul să se învârtă.


+1 este un alt motiv. Și nu mă refer la G+ ci la jumătatea mereu mai bună care este alături de noi și alături de care suferim sau ne bucurăm după program. Care ne ascultă toate poveștile, toate momentele care vin și pleacă dar care atunci sunt totul și definesc fundamental existența noastră. Doar că momentul trece și existența se schimbă și evoluează și uită de acel moment care ar fi părut să fie de netrecut. Și pentru ei construim și cu ei construim această consistență. Și pentru cei care ne acceptă așa cum suntem: familia – mame, tați, frați și surori. Pentru că au încredere în noi chiar dacă nu știu exact ce facem dar au încredere că putem reuși indiferent de ce obstacole avem pe drum.


Spatial thanks. Acesta este mesajul nostru; spatial thanks tuturor celor care ne ajută să avem această consistență și să ducem lucrurile mereu mai departe. Le-am mulțumit celor 7 Mavericks, clienților, partenerilor, prietenilor și celor mai apropiate persoane de lângă noi dar nu le-am mulțumit celor care sunt alături de noi într-o altă dimensiune, cea digitală. Îți mulțumesc ție, cel care citește acum acest articol sau care citește săptămânal articolele cu #7pesăptămână sau ne dai like sau love pozelor uneori fără prea mult sens și complet amatoare pe care le punem pe Facebook sau Instagram. Chiar și ție, cel care ne dai cu seen.


Spatial thanks to everybody on board. 2 light years of wicked performance media.

Și promisiunea este la și mai mulți, alături de voi. Așa, Mavericks, cum am fost până acum.

0

Agenție


#MavericksRemote și #FridayRemote sunt cele două hashtag-uri pe care le vezi atunci când ajungi pentru prima dată pe contul nostru de Instagram.


Remote Work este un program intern prin care toți colegii noștri pot lucra de oriunde își doresc din lumea aceasta. Până acum am Mavericks a avut “birou” prin Berlin, Cluj, Roma, Constanța, Thailanda și nu avem cum să uitam și cafenele care ne-au găzduit în București. Am experimentat #remotework singuri sau cu toată echipa și ne-a plăcut. 🙂

keep reading
0

Agenție

Au trecut mai mult de 15 luni de când am început expediția spre noi orizonturi ale campaniilor de promovare bazate pe performanță și echipajul Mavericks are nevoie de încă 2 cosmonauți. Suntem în prezent 6 mavericks în echipaj și coordonăm împreună 41 de clienți care vor să ajungă în galaxii cât mai îndepărtate. Ne căutăm alți doi colegi excesiv de curioși și dornici de învățare.


Nu ai nevoie de experiență în universul marketingului online, ai nevoie doar de combustibil. Adică de curiozitate. Aselenizăm împreună teritoriile noi de cucerit din performance, deci nu îți face griji pentru asta.


Nu ai nevoie nici de CV. Nu vrem să analizăm 543 de cuvinte scrise formal într-un document Word. Noi nu ne formalizăm și nu putem să îți cerem ție asta. Poți aplica doar cu adresa de mail după care începem deja primele antrenamente pentru postul de cosmonaut.


Nu trebuie să pregătești nimic. Vei avea de trecut trei probe în care să te cunoaștem mai bine plus un interviu cu mine. Atât de simplu.


Un mare bonus pentru cei care au deja o certificare AdWords, Facebook sau Atelierul Digital. Orice prezență la conferințe despre marketing online la care ai participat, fie ele aici, pe Pământ, sau în orice altă galaxie ajută. Ajută dar nu garantează nimic.


Vrem doi cosmonauți cu personalitate, curioși și cu dorință mare de învățare. Căutăm un echipaj pregătit pentru o cursă e lungă, plină de provocări cu multe cifre, rate de click și conversii dar și cu multe peisaje fabuloase unde poți vedea creativitatea ta dezlănțuită în copy-uri câștigătoare și targetări complexe.


Aplică aici și începe pregătirile pentru o expediție de ani lumină în galaxia campaniilor de performance media!

Ne spui prenumele și adresa de mail și mai apoi vei primi trei provocări de rezolvat. Treci peste aceste quest-uri și vii la interviu. După care dacă totul merge conform planului te chemăm să ni te alături în echipajul Mavericks.

Aplicațiile se închid pe 30 ianuarie la ora 11.30.
0

Agenție
A trecut un an de Mavericks. Cum a trecut? Când a trecut? Intens și repede aș spune eu dar i-am întrebat și pe colegii mei cum a fost primul an de Mavericks sau pentru cei mai proaspeți în a fi diferiți și outlier-i cum se simt de cânt sunt în naveta Mavericks. Gândurile și trăirile lor cât se poate de necenzurate, cu tot cu msspelled-uri 🙂 

Andra Negru
13403203_10206207694497932_1624202537686921113_o
Știi senzația aceea pe care o ai când te urci într-un roller coaster pentru prima dată? Când ești super entuziasmat de ce urmează să faci și nu mai poți de nerăbdare să pornească? Sau senzația după ce pornești la drum și te cuprinde frica în cădere și apoi entuziasmul la urcare. Sau în timpul cursei când ai parte de un cumul de sentimente și trăiri pe care le întâmpini cu brațele deschise pentru că vrei să trăiești această experiență la 100%? Și partea cea mai tristă, când ajungi la final și nu îți dai seama când a trecut timpul pentru că ai fost prea prins să trăiești la maxim fiecare moment pe care l-ai petrecut acolo și ti-a plăcut la maxim?

Așa mă simt eu acum când îmi dau seama că a trecut deja un an de când m-am urcat în acest roller coaster. Am urcat la bord plină de entuziasm și am pornit în cea mai awesome cursă în care m-am urcat vreodată. Am plecat de la câteva cuvinte cheie și match type-uri puse aiurea, la campanii stângace și mail-uri de câteva cuvinte scrise în câteva ore și am ajuns un an mai târziu cu sute de campanii, zeci de strategii diferite, idei, rapoarte și mail-uri în spate. Un an în care mi-a fost frică la începutul fiecărei etape, am învățat, m-am bucurat să văd rezultatele la fiecare final, mi-am luat câte o lecție din fiecare lucru pe care l-am făcut, m-am bucurat la maxim de fiecare moment și m-am îmbogățit cu 5 prieteni.

A fost un an care a început cu entuziasm și nerăbdare și care continuă exact la fel cum a început: cu entuziasm și nerăbdare să văd în ce direcții mă va duce în continuare.

Andrei Manole

landscap

My god. Știți toate clișeele acelea cu: doamne ce repede a trecut anul ăsta? Păi chiar așa e! Și îmi dau seama că a trecut un an, nu pentru că m-am uitat în calendar și am văzut că suntem în septembrie, ci pentru că mi-am amintit că în curând vine peste noi Black Friday;puțin trist că asta m-a triggerit, dar doar e revelionul ppc-iștilor nu? 🙂

Mă uit la noi și chiar sunt mândru unde am ajuns cu toții. Văd cât de sănătos am crescut în ultimul an și cât de cool am devenit, cum am pornit la drum 3 omuleți care nu știau nimic unul despre celălalt ajungând acum la 6 membri în racheta Mavericks. Și aici chiar m-am simtit ca într-o călătorie spațială, pentru că m-am dezvoltat și am căpătat atâta experiență într-un an, cât ar fi fost pe Pământ vreo 5. Și acesta e lucrul cel mai important pentru mine: că am avut multe bucurii, am amintiri faine, haioase dar am și trecut prin încercări foarte grele, fiind aici și acum mai puternic, mai matur, înconjurat de niște oameni foarte mișto. Suntem focusați să oprim racheta Mavericks poate doar pentru realimentare 🙂 #doamneajuta

Mădălina Șerbănescu

IMG_4433

Misiunea mea în echipa Mavericks a început cu mult înainte de a-i cunoaște, din momentul în care am decis că vreau să găsesc altă rachetă și altă misiune, înspre o complet altă Galaxie. Sau mai pe șleau, în momentul în care am decis să las în spate drumul pe care îl urmam de mai bine de 4 ani, acela de analist comportamental și lucrul cu copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist. 4 ani în care m-am jucat și am crescut alături de copii minunați, care m-au învățat cine sunt, care îmi sunt defectele și limitele, dar și ce am de oferit mai frumos.
Când am pornit pe noul drum am decis că, mai mult decât orice, vreau să găsesc un locșor cu oameni faini. Căutam un licăr de “je ne sais quoi”, nu doar un loc din care să mă grăbesc să pleac la final de program.
Din momentul în care am primit primul email de la Mavericks și până în ziua interviului știam totul despre cei 3 curajoși. Astfel, martie s-a sfârșit cu un început. Cei trei curajoși erau acum 5, iar eu mă număram printre ei.

Zis și făcut, de aici povestea mea s-a scris printre training-uri zilnice, materiale și live-uri Adwords, examene de certificare și o mulțime de “bunătățuri”. Da, avem o mică problemă, suntem foarte darnici. Azi aduce Dragoș fructe și miere, mâine ne trezim cu negrese, peste două zile este vremea să gustăm dulceața de nuci a buncii lui Paul. Și dulceața e delicoasă cu iaurt, așa că Dragoș cumpără un bax. Și când se termină bunătate de dulceață aduc eu proaspătă de la mama. Să nu uităm de jeleurile Andrei, 3 pungi direct din Germania. Nu mai continui, înțelegeți, la noi se lasă cu ospăț măcar o dată pe săptămână.
Și uite așa, tiptil dar sigur, au trecut 6 luni pentru mine în Mavericks. Îmi dau seama că pentru ei este un an și poate suna puțin, but they’ve already accomplished so much in so little time.
Mă uit la noi cei de acum și îmi dau seama încă o dată că, oricât de deschiși am fi, avem nevoie de timp pentru a cunoaște și pentru a ne accepta unii altora particularitățile, nevoile, poveștile. Iar când prieteniile încep să se lege, când încep să apară glumele pe care doar noi le înțelegem și munca în echipă, atunci știm că facem ce trebuie și că mai e rost de o noapte de Board Games ca să se așeze și mai bine.

Paul, blând și hotărât, mereu cu un articol nou sau o bârfă politică la îndemână, și cu playlistul parcă gândit pentru noi toți.
Andi, care are un fel aparte de a explica orice, clar și cu răbdare, precum și cu o îndemânare actoricească.
Andra, cea mai carismatică dintre noi toți, mereu cu câte o glumă, mișcare de dans sau grimasă haioasă pregătită.
Alex, noul nostru coleg, un tip atât de cald și haios, mereu pregătit cu o poveste sau un pachet de Oreo. Să mai spun că face și cea mai bună cafea?!
Dragoș, cel de la care am învățat tot ce știu și care trage de noi în continuare să învățăm cât mai mult. Mă uimește mereu cu puterea lui de lucru și, poate și mai mult, cu grija pe care ne-o poartă.

Alături de ai mei cosmonauți am învățat că vârsta este doar un număr care nu impune limite în ceea ce poți să înveți și să realizezi, iar ei sunt exemplul viu al reușitei.

Paul Răcianu

12419231_1144114552273778_6460591156545687217_o

Încă nu realizez cum am ajuns aici, cum Dragoș, Andra și Andi au ales să fiu parte din Mavericks.
Recunosc, în prima zi nu realizam ce drum lung ne așteaptă și cât de tare ne vom apropia unii de alții în doar 6 luni. Nu îmi imaginam nici cât de multe lucruri voi fi învățat până acum și continui să învăț zilnic. Mereu învăț lucruri noi și simt cum mă schimb în mai bine cu fiecare zi ce trece.

Mavericks este despre performanță. Pe toate planurile. Luăm în serios ceea ce facem, dar nu uităm să ne simțim bine.
Avem grijă de clienții noștri, de task-urile pe care le avem, dar mai ales unii de alții. Și mi se pare minunat acest lucru.

Nu cred că m-aș fi putut afla într-un loc mai awesome decât Mavericks acum. Scuze, am vrut să spun Familia Mavericks.

Mulțumesc, Dragoș, Andra, Mădălina, Andi, Alex!


5. Alexandru Dumitrescu

1380222_664308216926621_1508149332_n

Gânduri despre Mavericks…
1) Am criticat Mavericks când am auzit de la Dragoș numele prima dată (da, am fost sceptic),
acum îmi sună foarte firesc.
2) Am admirat curajul lui Dragoș când a decis să facă acest pas, însă am criticat timing-ul ales.
3) I-am spus lui Dragoș ”da, vreau să te ajut”, deși simțeam și încă simt că el este cel care mă
ajută.

Și acum punctul mai lung…
4) Am venit la Mavericks fiind sigur că știu ce trebuie făcut să meargă totul bine într-un Start-
up…
Am crezut că experiența mea este suficientă, deși știam că fiecare organizație are particularitățile ei,
Mavericks a reușit să mă surprindă. Dinamism cu reguli foarte bine conturate dar care oferă o
libertate pe care rar o întâlnești într-o companie (sau cum spuneau părinții noștri: ”la patron”).
Am descoperit că particularitățile sunt mai multe decât în alte start-up- uri sau cel puțin așa îmi par
mie. Principalul lucru care mi-a atras atenția este dinamica de creștere și nu mă refer la indicatori
economico-financiari sau număr de clienți, ci la colegii mei, pe care îi văd curioși și dornici să crească
cu ajutorul Mavericks. Toate evoluează de la o zi la alta, iar eu sunt uimit de ritmul în care se
întâmplă lucrurile și sunt mândru că sunt implicat și pot să-mi aduc contribuția.
0

Agenție

După 4 luni de la începerea expediției spre noi orizonturi ale campaniilor de promovare bazate pe performanță echipajul Mavericks are nevoie de încă 2 cosmonauți.


Nu ai nevoie de experiență în universul marketingului online, ai nevoie doar de combustibil. Adică de curiozitate. Aselenizăm împreună teritoriile noi de cucerit din performance, deci nu îți face griji pentru asta.


Nu ai nevoie nici de CV. Nu vrem să analizăm 543 de cuvinte scrise formal într-un document Word. Noi nu ne formalizăm și nu putem să îți cerem ție asta. Poți aplica doar cu adresa de mail după care începem deja primele antrenamente pentru postul de cosmonaut.


Nu trebuie să pregătești nimic. Vei avea de trecut trei probe în care să te cunoaștem mai bine plus un interviu cu mine. Atât de simplu.


Un mare bonus pentru cei care au deja o certificare AdWords, Facebook sau Atelierul Digital. Orice prezență la conferințe despre marketing online la care ai participat, fie ele aici, pe Pământ, sau în orice altă galaxie ajută. Ajută dar nu garantează nimic.


Vrem doi cosmonauți cu personalitate, curioși și cu dorință mare de învățare. Căutăm un echipaj pregătit pentru o cursă e lungă, plină de provocări cu multe cifre, rate de click și conversii dar și cu multe peisaje fabuloase unde poți vedea creativitatea ta dezlănțuită în copy-uri câștigătoare și targetări complexe.


Aplică aici și începe pregătirile pentru o expediție de ani lumină în galaxia campaniilor de performance media!

Ne spui prenumele și adresa de mail și mai apoi vrei primi trei provocări de rezolvat. Treci peste aceste quest-uri și vii la interviu. După care dacă totul merge conform planului te chemăm să ni te alături în echipajul Mavericks.

Aplicațiile se închid pe 13 februarie la ora 11.00.
1

Agenție

Mavericks este o stare de spirit; un spirit liber care pune mereu la îndoială și provoacă legile nescrise, cutumele și acel ‘așa se face’. Pentru că a fi Mavericks implică curaj dus la extrem și asumarea deciziilor în care crezi și pe care vrei să le provoci mereu. Mavericks. Nu ne mulțumim niciodată cu rezultatul pe care l-am obținut, cu îndeplinirea unor obiective punctuale. Ne gândim deja la pasul următor și încercăm mereu să ne autodepășim. Nu gândim în coordonatele atât se poate, nu se poate mai mult sau am atins limita. Pentru unii sky is the limit; noi am depășit această limită și atacăm ceea ce este dincolo de familiarul cer. Părăsim zona de confort tocmai pentru a inova și a găsi noi perspective din care să privim campaniile de performance media.

0

Get in touch

dragos [at] mvrks ro

Stația de unde emitem

Blvd. Nicolae Bălcescu, 26

București

© - Mavericks - 2016

Keep in touch: